Nou record mondial la 100 m!

Redactor:
Andru Nenciu
Nou record mondial la 100 m!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jamaicanul Usain Bolt (21 de ani) a stabilit la New York (Reebok Grand Prix) un nou record mondial în proba regină (100 m) – 9,72 – cu două sutimi mai bun decât cel al conaționalului său – Asafa Powell (9,74 – septembrie, Rieti). În SUA (vânt 1,7 m/s regulamentar) , Bolt l-a victimizat pe campionul mondial de la Osaka – Tyson Gay (9,85) – chiar pe pista pe care americanul Leroy Burell oprea cronometrul la 9,90 în 1991!

„Mi-am dat seama că dacă am o țâșnire mai bună ca a lui Tyson din block-starturi atunci pot să-l bat. Nu mai am de să mai dobor recordul mondial încă o dată. E al meu acum. 99 la sută a fost o cursă perfectă”, a glumit la final sprinterul care până în acest an era specialist pe 200 m și 400 m.
Interesant este că în urmă cu o lună, după ce a terminat în 9,76 la Kingston, Usain a anunțat că apogeul lumii nu va mai sta mult timp în picioare.

„Jamaica deține secretul sprintului la ora actuală. E senzațional tipul. Este la primele curse de 100 m, fiind mai cunoscut în probele de 200 m. Usain e un tip înalt, bine proporționat și are numai fibră pe el. Cu Bolt, Powell și Tyson Gay vom avea la JO cea mai tare cursă din istorie poate”, a declarat pentru ProSport cel mai rapid om din România, timișoreanul Florin Suciu.

ProSport l-a prezentat pe 8 mai pe viitorul recordman mondial al  celei mai spectaculoase probe din atletism

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×